M-am angajat ca model de videochat ca să am mai mult timp pentru familia mea și nu regret deloc decizia luată
Eu sunt Adela, am 29 de ani, doi copii minunați, un soț iubitor și, mai nou, am devenit model de videochat.
Cred că povestea mea este oarecum atipică în rândul modelelor de videochat din România. Când spui model de videochat, automat te gândești la o tânără care abia a părăsit băncile liceului și caută să echilibrezi studiul cu viața profesională și personală, lucrând ca model pentru a câștiga bine și cu un efort minim. Dar situația mea este cu totul și cu totul diferită.
Sunt din Iași și la fel ca și soțul meu pe care l-am cunoscut în timpul studiilor, am absolvit facultatea de turism din București și apoi ne-am întors amândoi în orașul meu natal unde am deschis o firmă de turism. La scurt timp după absolvirea facultății, acum 7 ani, ne-am și căsătorit și dragostea noastră s-a materializat prin nașterea a doi copilași adorabili. Mai întâi a venit pe lume fetița noastră, acum cinci ani și apoi băiețelul, acum trei ani.
După nașterea celui de-al doilea copil, cu toate că mica noastră agenție mergea foarte bine, a trebuit să renunț la job-ul meu și să mă dedic în totalitate meseriei de mamă, lăsând pe soțul meu toată responsabilitatea. Chiar și singur, el s-a descurcat exemplar și a adus agenția la un cu totul alt nivel, angajând persoane noi și oferind pachete turistice din ce în ce mai diverse.
Dar apoi a venit pandemia și totul s-a dus de râpă. Clienții agenției noastre s-au risipit ca fumul și astfel și eu și soțul am rămas fără nicio sursă de venit. A urmat un an foarte greu pentru toată familia noastră și în final, după câteva încercări nereușite ale soțului meu de a se angaja, am căutat eu un job videochat Iași și am zis să-mi încerc norocul.
Cum este să fii mamă și să lucrezi ca model de videochat?
Nu am mai lucrat niciodată ca model de videochat, dar m-a încâtat perspectiva unui câștig mare, obținut realitv ușor. Bineînțeles, după ce m-am angajat, mi-am dat seama că nu este chiar simplu să lucrezi ca model de videochat, dar datorită suportului pe care l-am primit din partea studioului, am reușit să trec peste toate provocările cu care se confruntă un model la început de drum și să evoluez frumos.
Ca mamă, mi-am dorit un job care să-mi permită să petrec cât mai mult timp cu copiii mei, dar totuși fără să mă sacrific în asemenea măsură încât efortul fizic să-mi afecteze sănătatea. De aceea, m-am angajat la VivaDiva, lucrând în tura de dimineață, așa încât să-mi pot petrece tot restul zile cu copiii, după ce termin lucrul și îi iau de la grădiniță.
În ceea ce privește căsnicia mea, deși mulți ar putea crede că un astfel de job poate afecta relația de cuplu, pot spune că în cazul nostru nu au existat decât schimbări pozitive. Ca model de videochat trebuie să arăți mereu cât mai bine și să faci tot posibilul să-ți îmbunătățești imaginea, iar soțul meu a apreciat încă de la început această schimbare. I-a plăcut să mă vadă machiată impecabil și cu părul aranjat perfect de fiecare dată, dar și îmbrăcată în cele mai sexy ținute pe care le-am purtat vreodată, mai ales că știe că este singurul care se poate bucura cu adevărat de ele. Modelele de videochat, deși comunică zi de zi cu tot felul de persoane, nu se întâlnesc niciodată cu ele în realitate și astfel, pot spune că din punct de vedere relațional, ele nu se diferențiază cu nimic de oricare altă femeie.
Și în final, totul merge excelent acum și din punct de vedere al veniturilor. Ne-am redresat cu banii de când am început să câștig eu tot mai bine, iar acum odată cu redeschiderea granițelor și creșterea fluxului de turiști, și agenția noastră de turism a început să meargă mai bine. Dar chiar și așa, acum că am prins gustul câștigurilor și m-am obișnuit cu viața de model, am hotărât că voi continua ceea ce fac, cel puțin pentru o perioadă.