M-am apucat de videochat după ce am renunțat la un job într-o multinațională și sunt foarte mulțumită de alegerea mea
Eu sunt Deea, originară din Iași, absolventă a Facultății de Relații Internaționale din cadrul Universității București și după o perioadă de cinci ani lucrată în cadrul unei corporații cu renume internațional, am renunțat la slujbă, m-am întors acasă și m-am apucat de videochat, iar dacă ar fi să iau viața de la capăt, aș face din nou exact același lucru.
La doar 19 ani îmi doream să văd întreaga lume. Iașul mi se părea la vremea aceea prea mic pentru a putea acomoda toate visurile mele așa că am ales să fac facultatea în București și mă gândeam că de acolo voi pleca apoi mai departe. Studiile în sine au fost o alegere bună deoarece mi-au oferit șansa de a studia și cu bursă, în străinătate și ocazia de a face practică la diferite companii mari, chiar din timpul facultății.
De fapt, exact așa am și ajuns să lucrez la una din cele mai mari companii străine din România și să prind din start un loc bun, dar cu toate că eram foarte apreciată la muncă și salariul era satisfăcător, sarcinile de lucru care se tot înmulțeau de la lună la lună, fără ca munca mea să se reflecte în valoarea veniturile pe care le obțineam și de asemenea, fără să pot ajunge vreodată să le termin tot ce am de făcut, m-a făcut să-mi împing limitele în asemenea măsură încât am ajuns într-o stare periculoasă de burnout, din care mi-a fost teamă că nu-mi mai pot reveni.
În ultimul an de lucru, aproape zi de zi ajunsesem să-mi iau munca acasă și să nu mai am pentru mine nici măcar o clipă de libertate. De prieteni sau iubit nici nu putea fi vorba, iar prospectul unei familii fericite și împlinite, cu o mămică tânără și odihnită era ceva de domeniul fantasticului.
Mă imaginam mereu ca un bec care pâlpâie cu ultimele forțe înainte să se stingă pentru totdeauna. Și dacă s-ar fi întâmplat așa, dacă mă stângeam, ce ar fi făcut angajatorii mei cu mine? Cu toate că așa cum am spus și mai devreme eram apreciată la serviciu, nu simțeam că sunt tratată ca un membru indispensabil al echipei și eram conștientă că toată atenția de care mă bucuram nu este decât ceva temporar, care v-a dispărea fără urmă cu primul semn de slăbiciune.
De aceea, într-o zi, când mi-am dat seama că lucrurile nu mai pot continua așa, mi-am luat inima în dinți, mi-am scris demisia și am prezentat-o superiorilor mei. Spre surprinderea mea, ei au primit-o fără să clipească, spunându-mi doar că s-ar fi așteptat de la mine să rezist puțin mai mult. Cu alte cuvinte, nici măcar ei nu se așteptau că voi ieși la pensie de acolo și nu considerau deloc necesar efortul de a mă convinge să mai rămân, măcar pentru câteva luni.
Așa că, oarecum dezamăgită, m-am întors în orașul meu natal fără să mă uit măcar o dată înapoi. Când am ajuns acolo, trecuseră deja 10 ani de când am plecat și nu cunoșteam pe nimeni care să mă ajute s-o iau de la capăt sau să-mi ofere un sfat competent legat de carieră.
Primul pas către o nouă viață
De aceea, am zis că dacă tot am renunțat la tot ce însemna vechiul meu stil de viață, am intrat pe internet și am încercat primul job videochat Iași care mi-a ieșit în cale. Am citit în presă multe lucruri bune despre VivaDiva și am zis că nu am nimic de pierdut dacă îmi încerc norocul aici. Și întâmplarea a fost să găsesc locul perfect pentru mine.
Nu știam nimic despre videochat înainte să mă angajez la VivaDiva, decât că trebuie să vorbești online cu diferite persoane pentru a câștiga bani. Însă specialiștii de la acest studio m-au îndrumat pas cu pas și m-au ajutat să ajung unul din cele mai bune modele din România, câștigând acum mult mai mult și mult mai ușor decât la vechiul meu job.
Am renunțat la un job bun și poate la o carieră la care alte femei poate doar visează. Dar m-am regăsit pe mine și am descoperit un domeniu care m-a ajutat să-mi ating adevăratul potențial și să descopăr ce înseamnă fericirea.